Un Charm Quilt ne vorbeste despre CULOARE, PRIETENIE si muuuuulta RABDARE! :))
In momentul in care am terminat fata quiltului m-am bucurat sa-l privesc in razele soarelui asa cum privesc un vitraliu: cu incantare si recunostinta.
Dimensiunea finala a quiltului, din colt in colt, este de 120x120cm si cele 2012 triunghiuri echilaterale au latura de 2,5cm. Aceste triunghiuri din panza, frumos aranjate si pregatite sa iasa in lume, le-am primit de la prietena mea, Smaranda.
Am completat quiltul pornind din centru, dupa un algoritm bazat pe sirul lui Fibonacci atribuind cifre unei expresii si atribuind culori cifrelor. Este foarte interesant si sper sa va pot arata odata intreg algoritmul. 2 luni m-am gandit si razgandit cum sa pornesc la drum cu acest quilt, nu am stiut dinainte cum va arata si fiecare pas a fost o surpriza!:)